Home » Natură » Proiectul REVOLUŢIONAR care va salva animalele pe cale de dispariţie. ”Sunt foarte sigur că acest procedeu va funcţiona”

Proiectul REVOLUŢIONAR care va salva animalele pe cale de dispariţie. ”Sunt foarte sigur că acest procedeu va funcţiona”

Proiectul REVOLUŢIONAR care va salva animalele pe cale de dispariţie. ”Sunt foarte sigur că acest procedeu va funcţiona”
Publicat: 07.01.2016
Proiectul ambiţios aparţine a doi cerectători americani.

Universitatea de Bioştiinţă Regenerativă din Georgia, Statele Unite, a conceput o „grădină zoologică îngheţată”, un centru de stocare a genelor, prin care oamenii de ştiinţă speră să poată salva animale, precum feline mari, de la dispariţie.

Proiectul ambiţios aparţine directorului instituţiei, Steven Stice şi a asistentului său, profesorul Franklin West, care au recoltat deja celule din pielea unui animal sedat, procedeu realizat printr-o procedură non-envazivă.

Cercetătorii americani au transformat apoi acele celule în spermatozoizi şi ovule, prin introducerea unor gene modificate, lucru realizat până acum din celule stem de la porci.

Stice şi West sunt de părere că astfel felinele mari, care au fost alese întrucât oamenii de ştiinţă cunosc foarte bine modul lor de reproducere, vor fi salvate de la extincţie.

„Sunt foarte sigur că acest procedeu va funcţiona”, a declarat West pentru CNN, lucru confirmat de faptul că cei doi cercetători, în colaborare cu Zoo Atlanta, au reuşit deja extragerea unor celule de la un tigru eutanasiat în 2010 şi de la un leopard ce a murit în 2013.

Puma nordamericană este un alt animal pe care West şi echipa sa speră să îl poată împerechea prin această metodă în viitor. „În fiecare an aceste animale sunt călcate de maşini şi în acest moment există împerecheri între exemplare din aceeaşi familie întrucât fondul genetic s-a micşorat”, a continuat să explice West.

Celulele recoltate până acum sunt păstrate în containere cu nitrogen lichid şi aşteaptă să fie reprogramate. „Practic genetica este nemuritoare. Poţi scoate aceste gene de la depozitare peste 20, 30 sau 200 de ani şi să le transformi în celule reproducătoare. În plus, ar fi suficient să avem două containere pentru a depozita celule de la întreaga populaţie”, a concluzionat cercetătorul american.

Sursa: CNN

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ron Howard, actor vedetă în copilărie, regizor consacrat la maturitate. Avere de peste 200 milioane de dolari
Ron Howard, actor vedetă în copilărie, regizor consacrat la maturitate. Avere de peste 200 milioane de dolari
Oamenii de știință au modificat o genă și au creat găini cu pene de dinozauri
Oamenii de știință au modificat o genă și au creat găini cu pene de dinozauri
Drama regelui Ferdinand I, războiul și un ambasador francez. „Cuvântul `Germania` nu se găsește în tratatul nostru de alianță cu România”
Drama regelui Ferdinand I, războiul și un ambasador francez. „Cuvântul `Germania` nu se găsește în tratatul nostru ...
Richard Donner, de la Superman la Armă Mortală: strategiile vizuale și emoționale ale unui maestru de blockbuster
Richard Donner, de la Superman la Armă Mortală: strategiile vizuale și emoționale ale unui maestru de blockbuster
Clisme cu miere, vindecări și tratamente primite în vis. Turismul medical este o practică veche de mii de ani
Clisme cu miere, vindecări și tratamente primite în vis. Turismul medical este o practică veche de mii de ani
Ceva ciudat se întâmplă cu oamenii care folosesc ChatGPT în exces
Ceva ciudat se întâmplă cu oamenii care folosesc ChatGPT în exces
Psihologia riscului sau cum ajungi să îți asumi decizii fără să regreți ulterior (P)
Psihologia riscului sau cum ajungi să îți asumi decizii fără să regreți ulterior (P)
Inginerii au construit un robot care îți aruncă gumă de mestecat în gură
Inginerii au construit un robot care îți aruncă gumă de mestecat în gură
Roverul Curiosity a descoperit cele mai mari molecule organice de până acum pe Marte
Roverul Curiosity a descoperit cele mai mari molecule organice de până acum pe Marte
Cum va fi vremea de Paște? Meteorologii anunță temperaturi mari, dar și ploi
Cum va fi vremea de Paște? Meteorologii anunță temperaturi mari, dar și ploi
Ce despăgubire a primit un japonez condamnat la moarte din greșeală?
Ce despăgubire a primit un japonez condamnat la moarte din greșeală?
Tot mai multe cazuri de depresie în una dintre cele mai puternice economii ale Europei
Tot mai multe cazuri de depresie în una dintre cele mai puternice economii ale Europei
39 de membri ai unei secte s-au sinucis atunci când pe cer a apărut cometa Hale-Bopp
39 de membri ai unei secte s-au sinucis atunci când pe cer a apărut cometa Hale-Bopp
Tot mai multe femei aleg o viață fără copii. Care sunt motivele?
Tot mai multe femei aleg o viață fără copii. Care sunt motivele?
Iarna care tocmai a trecut a fost a doua cea mai caldă din istoria măsurătorilor din Europa
Iarna care tocmai a trecut a fost a doua cea mai caldă din istoria măsurătorilor din Europa
România, acuzată că s-a amestecat „în treburile interne ale Rusiei”
România, acuzată că s-a amestecat „în treburile interne ale Rusiei”
Premierul danez acuză SUA de „presiuni inacceptabile” asupra Groenlandei
Premierul danez acuză SUA de „presiuni inacceptabile” asupra Groenlandei
Mii de vieți ar putea fi salvate prin combinarea a două medicamente care scad colesterolul
Mii de vieți ar putea fi salvate prin combinarea a două medicamente care scad colesterolul